2 ouă în lupta împotriva punctelor negre: Egg pore

Azi avem o premieră, fiindcă reviewul este făcut după ce am testat cele două produse Egg Pore de la Tony Moly pe pielea altuia, nu pe a mea. Cum vine asta? Precum posesoare de ten uscat, punctele negre și porii dilatați sunt niște concepte străine. Da, mai am și eu câteva puncte negre, dar sunt nesemnificative și dispar rapid atunci când folosesc masca peeling Douglas cu ulei de argan organic. În schimb, my better half are ten mixt și la un moment dat, a aruncat o vorbă de genul că și-ar dori o soluție pentru a scăpa de punctele negre. Ca o iubită panicată că nu știe cu ce să completeze un cadou receptivă ce sunt, i-am făcut cadou mai intâi Egg Pore Blackhead Steam Balm (citisem la Ramona despre el). După prima testare, am ajuns eu la concluzia că are nevoie și de Egg Pore Tightening Cooling Pack Masque, deoarece porii rămâneau dilatați și foarte primitori pentru impurități care să genereze noi puncte negre. Așa că i-am cumpărat și cel de-al doilea ou (fără niciun fel de aluzii la Năstase 😆 ), pentru completa tratamentul pentru tenul lui mixt. După ce am monitorizat rezultatele, am zis că poate vreți să aflați detalii, mai ales că nu am găsit prea multe informații pe net. Ambele produse au acest ambalaj simpatic, așa cum ne-au obișnuit cei de la Tony Moly. Fiecare ou se află într-o cutie pe care erau scrise ingredientele. Am aruncat ambele cutii pentru că nu îmi imaginam că voi scrie articolul de azi. Oooops! 😛 Cantitatea de produs este de 30g și se află în partea de jos a ambalajului, fiind protejat de un capac galben-portocaliu, care trimite cu gândul la un gălbenuș.
Egg pore

Read More


9 creme, seruri și geluri pentru față testate

Acum vreo două luni, intrasem într-o adevărată vrie că nu mai am niciun fel de cremă pentru față, lucru pe care am avut “grijă” să îl comunic tuturor. Fast forward până în prezent și iată că din tot ce am cumparat si diverse cadouri primite, am ajuns la un surplus de creme. Astfel, m-am hotărât să ies în zăpadă (oare asta a contribuit la răceală împreună cu pozele de aici??? 😛 ), să le fac poze și să vă povestesc despre ele. Pentru cele care ați sosit mai recent pe blog, tenul meu este foarte uscat, iar iarna devine chiar mai uscat decât în mod normal. Acum pot începe înșiruirea de creme, geluri, seruri pentru față pe care le-am testat în ultima perioadă. Da, le-am desfăcut pe toate pentru că eram prea curioasă ca să aștept, plus că plănuiam articolul de azi.

9 creme, seruri și geluri pentru față testate

Read More


Ce cosmetice iau cu mine în călătorie?

Mă simt norocoasă și recunoscătoare din multe motive, iar unul dintre ele este și faptul că am călătorit destul de mult. Cu siguranță că există persoane mai plimbate și mai plimbărețe decât mine, dar eu sunt fericită că am avut ocazia să văd multe locuri frumoase, atât din țară, cât și din afara ei. Astfel, am făcut ceva bagaje până în ziua de azi și cu mândrie spun, că dacă este nevoie, pot fi împachetată într-un sfert de oră. Prefer să îmi acord mai mult timp, dar știu că o pot face fără prea multe omisiuni. În decursul timpului, am remarcat că pe la cosmetice ratez să includ tot ce îmi este necesar, așa că am zis să scriu o listă cu ce cosmetice iau cu mine în călătorie, pentru a o avea pe viitor. Sper să vă fie utilă și vouă în cazul în care plănuiți o vacanță în următoarea perioadă sau altcândva.

Ce cosmetice iau cu mine în călătorie

Read More


Despre Moisture Surge Extended Thirst Relief și nu numai

Moisture Surge Extended Thirst Relief
A trecut puțin timp de când am vazut pe net noua apariție de la Clinique și anume crema Moisture Surge Extended Thirst Relief. Bineînteles că mi-au sclipit ochii imediat ce am văzut denumirea cremei și am pus o steluță mentală în dreptul ei. La foarte puțin timp după ce îmi actualizasem cunoștințele (adică reușisem încă să nu uit, așa cum fac de obicei) am găsit în duty free un pachet cu următoarele componente: crema Moisture Surge Extended Thirst Relief de 75 ml, un roll-on All About Eyes Serum și sprayul pentru față Moisture Surge. Am zis că e vorba de o aliniere corectă a astrelor, căci tocmai ce terminasem crema de zi, așa că am luat pachetul care promitea hidratare. Au trecut mai mult de două săptămâni de când folosesc cele trei produse și mi-am format o părere despre ele.
Read More

Rutina mea matinala in zilele caniculare

Eu cred ca este un mit faptul ca daca esti nascut intr-un anotimp anume, vremea acelui anotimp este cea care iti place. Ador vara cu tot cu canicula ei! Eu, cea nascuta in prima zi a primei luni de iarna, ma simt extraordinar de confortabil la 40 de grade. In case you were wondering, acasa pornesc aerul conditionat doar cand am vizite :). Asa ca de cateva saptamani eu sunt on cloud number nine de fericire ca e cald. Happy happy joy joy si am facut o serie de modificari in rutina mea matinala din timpul saptamanii: unele din necesitate, altele din simpla placere de a face schimbari.

Rutina mea matinala in zilele caniculare

Read More


Noutatile Sabon si o intrebare importanta

Weekendul trecut l-am petrecut chitibusarind in culisele blogului si sunt mandra ca am rezolvat aproape toate problemele ramase restante. Cea mai importanta era recuperarea abonatilor la blog si dupa primele teste efectuate, aparent, lucrurile au revenit la normal. Am marea rugaminte de a-mi spune daca ati inceput sa primiti mailurile de notificare pentru noile articole. Say yes, pretty please with fingers crossed! 😀 In ultima perioada, am fost atat de mobilizata si acaparata de munca in culisele blogului, incat au trecut pe langa mine o multime de informatii. Uite asa, cand mi-am ridicat privirea din zona aceea, am remarcat ca Sabon a lansat trei colectii interesante si eu nu am vorbit nici macar de una din ele aici. Sa recuperez zic, asa ca azi este o postare trei in unu, ocazie buna de a analiza mai atent daca si ce doresc sa cumpar. Nu de alta, dar trebuie sa ma duc in magazinele lor cu planul bine pus la punct de acasa, pentru ca intru intr-o adevarata stare de miraj acolo si risc sa plec cu jumatate din magazin.

Noutati Sabon Olive Oil

Read More


Spa acasa cu trei masti preferate

Daca tot am promis ca scriu despre cele trei masti care au facut obiectul giveawayului, daca tot este o vreme de toata jena pentru luna aprilie si daca tot se apropie Pastele, am proclamat seara de spa acasa. Aceasta a debutat cu indepartarea ojei si a machiajului si apoi a venit randul unei bai relaxante cu pudra minerala de vanilie si cocos. Aaaaaaaah…the good life! Dupa ce mai aveam putin si adormeam in baie am considerat ca sunt suficient de destinsa, am trecut la procedurile de infrumusetare cu masti.

Spa acasa cu cele trei masti preferate

Read More


Apa micelara La Roche-Posay

De cand am scris despre lotiunile micelare pe care le folosesc, eu si Bioderma Hydrabio H2O am fost de nedespartit, pana cand a aparut ispita. Tentatia a venit prin intermediar – my wonderful sister – si a fost sub forma unei oferte gasita de ea la Farmacia Tei. Astfel, la o apa micelara La Roche-Posay de 750 ml cumparata, primeai una gratis si pretul se situa undeva sub 70 de lei (pe net nu mai exista oferta in stoc ca sa o pot verifica, dar sunt sigura ca pretul incepea cu cifra 6). Amandoua am considerat ca oferta este una excelenta, asa ca ne-am ales fiecare cu un fel de bidonas de apa micelara, la un pret exceptional.

Apa micelara La Roche Posay

 

Read More


Creme pentru insomniacul din mine

In ultimele nopti constat cu uimire ca as dormi in continuu…chiar si 11 ore, ca in prima noapte dupa ce a trecut iuresul. Abia acum, dupa ce s-a lasat linistea, pot sa imi permit sa evaluez gradul de oboseala acumulata pe decursul mai multor luni si sa constat cat de mult mi-au lipsit relaxarea si somnul. In privinta somnului, tot timpul am dormit putin. Multi ani am fost insomniaca si cand mi-a trecut asta, am ajuns eu la concluzia ca am multe lucruri de facut si prea putin timp, asa ca am taiat de la somn. Usor usor am ajuns sa dorm sase ore pe noapte si sa fiu functionala si odihnita dupa aceste ore. Ei bine, ultimele luni au insemnat ca si acele sase ore au fost reduse la mai putine. Energia mi-am asigurat-o cu cantitati impresionante de cafea, cearcanele le-am ascuns cu anticearcan, dar printre efectele „secundare” ale oboselii s-a numarat si un aspect al pielii… sa spun nemultumitor ca sa fiu delicata cu sentimentele mele. Asa ca a fost nevoie sa aduc “artileria grea” pentru a combate amprentele lasate de lipsa somnului, fapt pentru care am folosit atat un produs cu care eram familiarizata, cat si unul nou.

Creme de fata pentru insomniaci

Read More