În decursul timpului, am văzut multe variațiuni pe această temă și inclusiv eu, am avut atitudini care mai de care mai diferite în ceea ce privește părerea partenerului. De la această diversitate, am pornit cu ideea de a compara notițe și dau tonul și din casă cu experienta proprie. Sărind peste trecutul îndepărtat, când majoritatea hainelor mele erau “vechituri” sau “cadouri” de la my wonderful sister (that way too funny to watch), acum simt că am ajuns la un echilibru.
În primul rând, am renunțat la a modifica în mod convenabil data și proveniența hainelor și nici nu îmi pot imagina cum ar fi să revin la acele obiceiuri obositoare. Mă bucur că am evoluat de la acel loc și acest lucru s-a întâmplat și datorită lui my better half. Dacă tot l-am pomenit, ar fi bine să vă spun că în anumite privințe suntem foarte diferiți și în altele foarte similari. El are un stil vestimentar mai degrabă clasic, al meu e modern. Eu țin pasul cu tendințele, el nu este deloc pasionat de subiect. El brunet, eu fostă brunetă și variez nuanțe de roșcat, blond și șaten. El cu subton rece al pielii, eu cald. El preferă culorile puternice, eu mă orientez spre cele cu intensitate medie, dar amândurora ne place să purtăm alb. Amândoi avem simț estetic și înțelegem culorile și croielile. Eu nu port roșu, el nu poartă gri. Lui îi place să mă vadă pe tocuri și mie îmi place și mai mult să le port atunci când suntem împreună. Mnoooo, presupun că îi e mai ușor să nu se aplece 15 cm până la nivelul meu 😀 . La amândoi ne plac materialele plăcute la atingere. Eu mă descurc să mă îmbrac fără consultanță, el de asemenea. Long story short, ne respectăm și admirăm preferințele în majoritatea cazurilor.
Totul e o armonie și o feerie, până la câteva lucruri pe care le detestă. Printre acestea se numără pantalonii culottes, jogger (a fost uimit să afle că port în public acei pantaloni de pijama) sau alte modele lejere, rochiile din dantelă sau combinația fustă/rochie și teniși. Cunoscându-i stilul, deja îmi este foarte ușor să determin ce îi place și ce nu din moda feminină. Soluția pe care o abordez în aceste cazuri este următoarea: port acele lucruri, doar că nu în prezența lui și știe asta. Având în vedere că am un dulap plin de haine, lucrurile la care are adnotări sunt foarte puține (4 sau 5 itemuri din toată garderoba) și că există suficient de multe ocazii pentru a purta pe cele la care are obiecții, nici măcar nu simt că depun vreun efort special pentru a le evita. Reciproca este valabilă și privirile mele sunt menajate de la priveliștea unor imprimeuri care nu îmi plac. Pentru mine, aceasta este o soluție excelentă, ținând seama de cele povestite mai sus. Consider că merită luată în considerare părerea partenerului, în măsura în care respectă cine sunt și nu încearcă să mă transforme în altcineva. Înțeleg și manifest atenție și grijă față de preferințele lui, cât timp există o limită decentă a acestora. Probabil că ar fi mai fancy shmancy să spun că sunt dezinteresată de părerea partenerului, dar cred că respectul reciproc și considerația sunt absolut necesare într-o relație și ele se manifestă într-o multitudine de lucruri mici, cum e și cazul de față.
Ar mai fi de povestit multe, dar mă rezum la atât pentru azi. Cine știe? Poate mai discutăm și cu altă ocazie. Pentru voi cât de mult contează părerea partenerului în legătură cu vestimentația? O luați în considerare sau apăsați butonul de ignore?
Eu tin cont de parerea partenerului si, spre norocul meu, avem gusturi similare. N-as putea niciodata sa renunt la ceva ce-mi place cu adevarat si lui nu, dar incerc sa iau in calcul si gusturile lui.
daca nu sunt sigura de alegere si am indoieli, orice remarca critica m-ar darama. Daca imi place mie decizia, nu e nicio remarca sa ma atinga :).
Sa stii ca si la noi in relatie e la fel..sunt cateva piese vestimentare care mie imi plac, dar lui nu. Si mi-a zis….nu mergi cu mine cu aia pe tine. Ii porti cand vrei, dar nu cu mine! :)))
Asa ca…e foarte simplu! 😀
Aasa cum spuneai si tu, gasesti unde sa porti anumite chestii care lui nu ii plac. Atat timp cat amandoi tinem cont de parerea celuilalt si ne respectam, e totul super bine!
Eu am o alta chestie…imi place ca la evenimente sa fim asortati…sa aibe papion in culoarea rochiei mele, de exemplu..probabil ai vazut pe FB! Lumea spune ca nu se mai poarta, dar cine sunt ei sa spuna ce se poarta si ce nu? Daca noua ne place, asta e tot ce conteaza! 🙂
Nice, nice! In ceea ce priveste asortatul, sa stii ca exista o perspectiva care merita sa o incerci. Eviti sa fiti imbracati fix in aceleasi culori, dar sa fie culori care sa se potriveasca impreuna. Adica, sa fiti amandoi din aceeasi poveste. Da mai bine pentru ca va potriviti, dar nu denota un efort special facut in acest sens.
Noi mergem la cumparaturi doar impreuna, niciodata separat. E cel mai bun prieten al meu si tin cont de parerile lui, in mare parte, gusturile noastre sunt la fel. Cand vine vorba de cumaparturi pentru el, e valabil acelasi lucru. Stiu ca suna siropos, dar ne completam perfect unul pe celalalt. 😀
P.S. Imi place noul aspect al blogului, abia astazi am vazut schimbarea! Sorry for that, dar am lipsit putin din peisaj. 😀
Te puup!
Mie mi se pare super cute ca sunteti atat de apropiati. Multumesc frumos! Ti-am zis ca ai fost super aproape cand ai selectat temele pentru postarea ta. Chiar am fost super aproape sa renunt la cea pe care am ales-o si sa aleg Darling 🙂 Pup uuuuuu!
Când am ales să fim împreună, am știut de ce. Da, țin mult cont de părerea lui. Este sincer, corect și uneori mă mai trage de mânecă când exagerez.
De puține ori am trecut peste voia lui, si la final a ajuns să-i placă mult și lui acel obiect vestimentar.
Noi ne sfătuim de fiecare dată când cumpărăm ceva. Nu am ignorat niciodată părerea lui, mi s-ar părea o lipsă de respect și de încredere în el.
Ce frumoooos! 🙂 My better half e la polul opus si ma indeamna sa cumpar tot ce imi place si imi sta bine. Noroc ca ma mai gandesc eu ca nu e cazul =)))
Pentru mine conteaza destul de mult, desi, faptul ca nu m-a lasat sa arunc banii pe cizme de cauciuc ma enerveaza si cred ca o sa trec peste parerea lui si mi le iau pana la urma. A! si a comentat la camasa-puscarie si la camasa-spital pe care nu mi le-am mai luat. Docamdata >:)
In rest, al meu e de acord cu tot ce imi aleg in materie de haine, ba chiar de cateva ori mi-a cumparat surpriza niste rochii superbe care imi vin perfect.
hahahahaha! Maxima a fost faza cu camasile! Oare toti au obiceiul sa ne porecleasca hainele pe care nu le suporta? =)) In ceea ce priveste cizmele de cauciuc: daca mergi pe jos, sunt investitie nu risipa. Chiar azi am tropait prin toate baltile incaltata cu cizmele de cauciuc si a fost minunat.
Cu siguranta iau in considerare parerea sotului meu , are gusturi bune si il iau cu mine chiar si la cumparaturi ( nu este genul care sa mormaie in continuu ca a obosit sau sa imi dea senzatia de incomoditate atunci cand probez mai multe haine) E un aspect foarte important pentru mine , de multe ori am vazut prin magazine acest gen de barbati si sunt insuportabili .
Ma regasesc in ceea ce ai scris .Cu siguranta sunt si situatii in care mie imi place ceva foarte mult si lui nu , dar de dragul meu nu zice nimic 🙂
Te pup
Am uitat sa precizez ce a fost mai important !! E singurul care este sincer atunci cand il intreb cum imi sta cu ceva anume 🙂
Stii cum sunt fetele “da, iti sta super bine” si in mintea lor “o my god ce naspa ii vin blugii” .
Atunci ma consider chiar norocoasa, ca prietenele mele imi spun direct daca un lucru nu imi sta bine. Pacat ca aproape toate au emigrat sau s-au mutat din Bucuresti =)))) Si el e la fel de sincer, ca nici eu nu ma supar cand spune asta. Indiferent de conformatia corpului, tot exista haine care nu se aseaza neam.
Hahahahaha! Stiu genul acela de barbati si chiar nu inteleg de ce mai merg in cuplu la cumparaturi (decat sa chinui pe celalalt si pe tine insati, mai bine fiecare face ce are chef). Mnooooo, noi mergem foarte rar la cumparaturi impreuna si atunci mai degraba pentru el. Mie imi lipseste rabdarea la shopping si prefer sa merg putin timp la mallurile de langa serviciu si casa. El e genul temeinic si in trei magazine deja m-a extenuat :))) Pup u, sunshine!
conteaza si parerea partenerului, zic eu, dar nu e decisiva. In niciun caz nu ma imbrac cu ce vrea el si cand vrea el. Tin cont de ce zice el, dar doar pana la un punct. Daca eu ma simt bine purtand pijamale, n-are decat sa ma accepte. Nici el nu poarta doar lucruri care imi plac mie.
Foarte interesant si de actualitate, ma gandesc ca multe cupluri se confrunta cu parerile partenerului pro sau contra, si ai punctat foarte bine :respectul si admiratia reciproca este definitorie.
Ma regasesc in purtatul de tocuri pentru a fi la inaltimea sotului meu ( 25 cm dif), si nu imi displace deloc acest lucru, tinem cont de parerea celuilalt, am “crescut impreuna” sa zic asa, si ne cunoastem preferintele, care rand pe rand au trecut prin diverse etape ale relatiei si apoi casniciei noastre(20 ani).
Stilul nostru este casual, nu intotdeauna la moda, dar tinand cont ca avem si un adolescent in casa, suntem la curent cu tot ce apare si cu drag mergem toti trei la cumparaturi.
Bun articol, astfel de lucruri trebuie dezbatute!
O zi frumoasa!
Ah, pai si poza cu voi? Am senzatia ca articolul asta e incomplet, daca nu vad si o poza acolo :)))
Domnul meu este si el pe stilul clasic, respinge din start orice look mai indraznet. Dar cum nici eu nu-s chiar plina de curaj la abordari noi, nu pot sa ma plang! 😀
Hahahahaha! Ai dreptate, doar ca my better half este foarte inactiv online (o singura poza pe Facebook si aceea de profil). Ii respect alegerea, asa ca am postat doar poza cu mainile noastre 🙂
Ce tema frumoasa ai ales! Multe ar fi de spus aici…eu cred ca totul trebuie facut cu masura-nu pot ignora preferinta partenerului dar sigur nici nu ma pot transforma in””el cu fusta”.Cred ca solutia ta este cea inteleapta-asa toata lumea e multumita si nu simti nicio frustrare ca nu porti ceva ce-ti place tie si lui nu…
Multumeeeeeeesc! Mai am putin de lucrat la ea, dar sunt facute majoritatea lucrurilor importante.
Revenind la topic: mi-a fost destul de greu sa descriu ce inteleg eu prin acea masura decenta in care poate sa intervina si imi permit sa intervin. Ai fost senzatie cu faza “el cu fusta” :))))