Cum calculezi mărimea sutienului?

Prin comentariile de la postarea cu măsurile corpului, a apărut și întrebarea Cum calculezi mărimea sutienului? Vorba poetului autohton: cu atenție, calm, precizie. Acum glumesc și nu prea, căci toate trei sunt atribute necesare întregului proces. Hai acum să lămurim cum stă treaba cu mărimea sutienului, dacă tot am cercetat îndeaproape tema aceasta la un moment dat… Nu de alta, dar era penibil să o sun pe my wonderful sister și să o întreb ce mîrime port.  😀 

Mărimea sutienului

Ce aveți nevoie pentru stabilirea mărimii sutienului?

Un centimetru și pix și hârtie pentru a nota valorile obținute în urma măsurătorii. Așa cum am specificat și în postarea despre măsurile corpului, modalitatea corectă de a face măsuratorile este direct pe piele, dezbrăcată. Fiți atente ca banda centimetrului să fie orizontală, astfel încât valorile obținute să fie corecte.

Ce și cum măsurați?

Așa cum se poate observa din colajul de mai jos, există două măsurători importante: circumferința toracelui (M1) și circumferința bustului (M2). Notațiile M1 și M2 sunt făcute de mine pentru a face lucrurile mai clare, nu este vorba de vreo convenție generală.
M1
  • Este dimensiunea toracelui exact sub sâni, acolo unde va fi așezată banda sutienului.
  • Puneți centimetrul pe zona respectivă, inspirați adânc și stabiliți exact valoarea circumferinței atunci când la o inspirație profundă, banda este fixă, dar nu vă strânge.
M2
  • Este dimensiunea bustului în zona cea mai proeminentă.
Mărimea sutienului
Mărimea cupei
Se obține făcând diferența dintre M1 si M2. Rezultatul scăderii îl comparați cu tabelul de mai jos și vedeți unde se încadrează.
A B C D DD E F G
10-12cm 13-15cm 15-17cm 18-20cm 20-22cm 23-25cm 26-28cm 28-30 cm

Mărimea sutienului

Probabil că ați observat că mărimea sutienului este compusă din cifre si litere. Cifrele reprezintă dimensiunea toracelui, adica acel M1 de mai sus. Șansele sunt foarte mici ca toate să avem o circumferință a toracelui de fix 70, 75, 80, 85 etc. centimetri. De aceea, atunci când determinați în ce mîrime vă încadrați, veți lua in considerare valoarea cea mai apropiată de M1. Adică, dacă circumferința toracelui vostru este de 81 centimetri, vă veți încadra la 80; dacă e 83, vă veți încadra la 85. Alăturați acestei valori mărimea cupei obținută prin metoda descrisă mai sus și ați obținut mărimea sutienului.
70 75 80 85 90 95 100 105 110 115 120
Exemplu:
Circumferința toracelui (M1): 83
Circumferința bustului (M2): 101
Mărimea cupei: D
Mărimea sutienului: 85D
Mărimea sutienului

Se poate modifica în timp mărimea sutienului?

Da și aici nu mă refer la implanturi mamare. 😛 Exceptând perioada pubertății, mărimea sutienului se mai poate schimba în cazul modificărilor de greutate (grăsimea se află într-un procent semnificativ în structura sânilor), a sarcinii sau a diverselor modificări hormonale.

Cum arată și se simte un sutien care ți se potrivește?

Un sutien potrivit trebuie să fie confortabil. Fără să fiu negativistă, asta înseamnă să nu lase urme pe piele, să nu se ridice, sânii să nu depășească cupa, sânii să nu fie prea apropiați sau prea ridicați – asta pentru a numi doar câteva din problemele care pot apărea. Atunci când îl cumărați, ar trebui să vă vină încheiat la gaica cea mai largă și bretelele ajustate la lungimea lor maximă. Astfel, pe măsură ce elasticele aferente se slăbesc, veți avea de unde să ajustați. Având în vedere rotunjirea menționată privind circumferința toracelui, e posibil să nu meargă schema cu cea mai largă gaică, dar undeva prin zonă să se situeze.
Închei postarea prin a mai specifica unele aspecte. Există posibilitatea ca să existe mici variații de mărime în funcție de modelul sutienului sau de firma producătoare. De aceea, vă sfătuiesc să le probați, cel puțin până vă lămuriți că ce știți voi despre mărimea voastră corespunde cu realitatea de pe teren.
Lenjeria purtata la vedere
Sper că am lămurit toate informațiile importante privind modalitatea în care se calculează mărimea sutienului. Dacă aveți nedumeriri, vă aștept cu ele în comentarii. De asemenea, mi-ar plăcea să îmi spuneți dacă voi ați făcut aceste calcule și unde vă place să cumparați sutiene? Treburi din astea femeiești care au potențial de a fi foarte plăcute  😀 .

23 thoughts on “Cum calculezi mărimea sutienului?

  1. ma simt ca atunci cand eram scoasa la tabla la ora de matematica in liceu :)). Bine ca nu trebuie sa extrag si radical ca asta chiar nu mai stiu cum se face. Din fericire pentru mine am reusit sa imi stabilesc marimea rapid acum cativa ani si momentan sanii nu dau semne ca vor sa schimbe ceva in sensul asta. Daca reusesc si eu sa mai slabesc, atunci clar voi avea o “problema” si voi reveni la articol pentru a-mi stabili masura corecta.

  2. sper ca nu e reclama dar sa va zic de o marca bine testata de mine: triumph. Am avut unul, simplu cu sarma si ceva danteluta si fara burete ce l-am purtat peste 8-9 ani, daca nu chiar 10. Si o parte din perioada asta a fost singurul meu sutien, deci il spalam, uscam, si a 2a zi hop. Si tot acolo am gasit marimi mari, ca in timpul alaptarii avui nevoie de 75DD, inainte purtam 75D si oricum nu gaseam usor. Asa ca la solduri mai trag cate o privire pe la ei, poate e ceva sa imi atraga atentia. Stiu ca ma va tine la fel de mult.
    Bon, acum sunt la 80B si dupa calculele expuse inteleg de ce am trecut de la 75C la 80B: m-am ingrasat si circumferinta toracelui a crescut dar nu si sanii, deci diferenta a scazut.

    • Multumesc pentru comentariu, Lory si ma bucur ca ai aflat un lucru nou. Sper sa se potriveasca marimea pe care ai cumparat-o pana acum cu cea rezultata in urma masuratorilor 😀

  3. nu stiam sa calculez 😀 – eu am luat pe probatelea :) .
    Doar ca m-am ingrasat in ultimii 10 ani (5 kile) si am crescut o circumferinta si am pierdut o cupa…. cam depresiv 😀 😀 .

    Eu aleg sa am sutiene putine dar scumpe, la reduceri. Asa fac de ceva ani. Surpriza a fost insa sa gasesc la piata, la o taraba, unul pe placul meu. Am nimerit marimea (am masurat circumferinta peste bluza). Si uite ca a devenit piesa de rezistenta.
    Am luat si unul online si … evident nu am nimerit marimea. Noroc ca nu a fost scump.

    Mai am si bustiere. Le port peste sutien, cand alerg, altfel am impesia ca or sa ma loveasca “ca niste palme” peste fata 😀 . Le-am purtat pe munte fara sutien – e drept nu aveam planuri de alergat. Mi s-au parut mai ok in conditii de efort sustinut (urcush grabit).

    • Te sfatuiesc sa porti doar bustiera cand alergi sau sutienul sa fie unul fara sarma in partea de jos – sunt “agresati” sanii atunci cand se face miscare cu sutien cu sarma. Altfel, esti foarte tare ca ai nimerit ochiometric marimea potrivita :)

  4. of of of – toata viata mi-am cumparat 80 cu A -si iata ca eu port 80 cu B!! – sunt foarte incantata de articol!!!

        • Hehehehe… sa stii ca ai schimbat multe la blogul asta si de multe ori comentariile tale m-au inspirat. Am eu o vorba: ceva bun am facut eu in viata asta de universul imi tot scoate in cale persoane faine. Iti sunt recunoscatoare ca deseori mi-ai fost motivatie si inspiratie.

  5. De-a lungul timpului, am purtat mereu aceeasi marime. Imi plac mult sutienele si am o multime, de la culori de baza crem si negru, pana la cele colorate si cu desene si aplicatii, imi place sa le port vara sub bluze mai transparente.

    • Wow! Cat de constanta ai fost! Eu am schimbat pana acum 3 marimi – initial 75A, apoi 80C (cineva se pufosise) si de mai multi ani un constant 75B. E o placere sa aflu ca mai sunt si alte femei cu astfel de pasiuni si nu sunt doar eu cu un sertar burdusit de sutiene 😀

  6. asa am calculat si eu, insa sunt posesoarea unui bust generos si nu ma incumet sa cumpar fara sa le incerc…vreau sa vad cum se aseaza sutienul, cum arata bluza/tricoul peste…etc…de cumparat, cumpar de la jolidon si h&m …f greu gasesc nr mai mari si modele faine, interesante, nu basic…h&m mai au nr mari si colorate, eventual si cu o dantela ceva :) …poate online sunt si la alte magazine, dar ti-am zis, prefer sa le incerc :)

    • Pentru tine ar fi ideal sa poti cumpara de la Victoria’s Secret. Prietenele mele mult mai dotate spun ca sunt divine sutienele lor si ca nu se compara cu nimic altceva. Un alt brand foarte ok stiu ca este Triumph si mai au modele dragute.

  7. Marimea sutienului meu s-a modificat dupa ce am nascut, desigur nu am ramas cu sanii asa mari ca atunci, dar s-a modificat si circumferinta toracelui.Stiu exact marimea 75A, dar tot probez ca sa fiu sigura.Cel mai des imi cumpar sutiene basic din H&M, JOLIDON, Primark cand merg in afara, recunosc ca acum sunt fan sutiene dantelate, nu stiu cat o sa ma tina, dar mi se par foarte feminine si asa cum discutam intr-un alt post de-al tau, si pe sub camasa alba am inceput sa port sutiene mai colorate.Mi-ai dat curaj si inspiratie cu acel post si iata!
    Colajele minunate, ca si ideea ta cu acest subiect!
    zi frumoasa si mai calduroasa daca se poate!

    • Wow! You made my day! Iti multumesc din suflet pentru comentariu! Ideea postarii apartine Georgetei, care mi-a lasat comentariul in care a cerut tema zilei. Eu va incurajez pe toate sa imi spuneti ce si cum va intereseaza, ca unele lucruri nu le abordez pentru ca ma gandesc ca sunt extra dezbatute si clare. Uite ca noroc cu Georgeta ca eu treceam cu vederea subiectul de azi.
      O zi fabuloasa si un weekend minunat!

  8. Eu am 2 sutiene de la Jolidon cumparate in perioada facultatii. Le-am purtat atat de mult, incat si acum arata ca noi! 😀 Nu mi-am reinnoit garderoba pentru ca nu am nevoie, abia le port si pe astea, o data de doua ori pe an, deci in cazul meu nu merita investitia. Am unul alb si unul negru and that’s all! Arata perfect chiar si dupa atata timp, nu ingalbenite, nu scamosate, nu rupte. Eram intr-un timp tentata sa-mi cumpar un sutien cu push-up, dar am lasat-o balta pentru ca mi-am dat seama ca n-o sa-l folosesc.

    • Noi am mai discutat asta la un moment dat si eu am picat in admiratie fata de tine ca ai curajul sa nu porti sutien. Dupa atatia ani, imi vine foarte greu sa fac asta. Ce-i drept, nu ar fi o idee buna sa ma preumblu la serviciu fara sutien, caci cred ca se duce naibii toata credibilitatea mea =)))) Pup u, sunshine! :*

  9. Felicitari! Cred ca a fost unul dintre cele mai utile articole pe care le-am citit in ultima vreme. Sincer aveam nevoie de asta pentru ca nu am rabdare sa merg din magazin in magazin si sa probez zece branduri/modele pentru a stabili care e numarul meu. Sutienele imi place sa le cumpar de la Triumph. Spor si idei!

  10. Wow, nu stiam ca este asa complicata stabilirea marimii sutienului :) Prin probe mi-am stabilit marimea sutienului, cu mult timp in urma, chiar nu m-am masurat vreodata si am ramas la aceeasi marime. Intr-adevar este important ca sutienul sa se potriveasaca perfect si sa nu simtim disconfort la purtare , multumim pentru acest articol util si edificator! Lenjeria care mi-a placut cel mai mult sa o cumpar a fost I.D. Sarrieri, pe care, din pacate, nu o mai gasesc in magazine. Acum imi cumpar sutiene din magazine de haine(mai mult basic), nu neaparat din magazine specializate de lenjerie. Online nu am indraznit sa achizitionez, desi am fost tentata, dar mi-am zis ca este important totusi sa probez.
    P.S. Colajele tale sunt de vis :)
    Te pup si iti doresc o zi minunata!

    • Eeeeeee, hai ca e super simplu: doua masuri si o scadere. Lenjeria de la I.D. Sarrieri era foarte faina si eram clienta lor fidela :) Sunt incantata ca va este utila postarea si sunt recunoscatoare ca primesc asa o inspiratie si o energie pozitiva de la voi.
      Sa ai o zi frumoasa si calduroasa si un weekend si mai si! Pup u!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *