Lansare concept store Dacia 24

Joi am avut așaaaaaaaa o zi…încât am vrut sa ma întorc acasă, de îndată ce am ieșit din bloc. Da, la ora 8 deja se prefigura o zi foarte dubioasă. Până la prânz, mă gândeam cum o să fac eu față la toate lucrurile pe care le-am confirmat pentru seara respectivă. De felul meu, fac ceea ce promit, așa că m-am mobilizat și m-am prezentat la prima oprire din seara mea: lansarea concept store-ului Dacia 24. Două ore mai târziu, mă felicitam pentru inspirația de a respecta programul făcut, deoarece a fost un eveniment foarte fain, cu organizatori și participanți simpatici și prietenoși, iar conceptul magazinului este foarte pe gustul meu. Este un magazin unde mă voi întoarce cât de curând (hello salariu din luna martie 😆 ) pentru a face cumpărături, fiindcă există câteva lucruri pe care am pus ochii și vreau neapărat să le probez. Mai mult de atât, am senzația că am găsit un nou loc excelent pentru a face shopping de cadouri deosebite. Dar hai să vedeți și voi cum a fost la evenimentul care mi-a schimbat finalul zilei de joi și să aflați mai multe detalii în legătură cu Dacia 24.
Dacia 24

Împreună cu bloggerita Antonia Negrău

Care este conceptul magazinului Dacia 24?

Una din ideile sugerată de culoarea anului 2017, Greenery, este orientarea către ceea ce este cu adevărat valoros și autentic în viața noastră. Într-o lume a vitezei, a Internetului și a globalizării, există o puternică tendință de ancorare în autohton, original și… slow fashion. Dacia 24 este un magazin multibrand în care sunt comercializate creațiile mai multor designeri români și unde putem face cumpărături într-un mediu relaxant. Partea și mai minunată este că prețurile sunt unele normale – nu m-a luat cu palpitații la vederea lor 😆 . Am privit cu atenție piesele care mă interesează și pot să spun că am fost mulțumită de calitatea materialelor și a finisajelor.

Care sunt designerii prezenți în magazinul Dacia 24?

Dacia 24

Creaţie vestimentară: Maison Ilia, Oana Nuţu, Larisa Dragna, Muna, Aranjat by Anne, Whiskers&Tales, AteliereM, Maison ChouChou, Moenra, Komodo.

Genţi, agende din piele: Lyria – povestea ta pictată, Desirette.

Pantofi din piele: Ancolette.

Bijuterii: BonBons by Monica Rădulescu, LouBijou

By the way, inelul despre care m-ați întrebat în urma pozei de pe Instagram este LouBijou.

Design de obiect, grafică: MakeUp Şevalet, Alice Teca, Choofi.

Unde se află magazinul?

Dacia24 lansare

În București, fix la numărul 24 de pe Bulevardul Dacia (vis a vis de Hotel Duke), la etajul 1 al clădirii respective.
Dacă sunteți din București, vă recomand să faceți o oprire la Dacia 24 și dacă nu vă este accesibil fizic, să vă uitați pe site-urile designerilor respectivi.
În acest moment, nu vă pot da detalii în legătură cu experiența de shopping, dar este posibil să revin cu o nouă postare, o completare la aceasta sau măcar cu poze pe Instagram sau Facebook.

11 thoughts on “Lansare concept store Dacia 24

    • Da, da! Sper sa vad din ce in ce mai multe evenimente de acest gen. Avem creatori talentati si merita promovati cat mai mult. Incurajam si economia proprie si reusim sa ne imbracam mai original: win-win!

    • Ce sa iti spun Cris…am vazut doua rochii foarte faine de la Aranjat care costau 120 de lei fiecare. Inelul de pe Insta e 35. Cum ti se par preturile?
      O sa merg la shopping cand iau salariul si o sa culeg mai multe date pe aceasta tema :)

  1. Ce frumoos!
    Pacat ca nu sunt din Bucuresti sa merg si eu la magazinul minune, dar la prima delegatie, ma invart eu de o vizita mica pe acolo.
    Superba bluza ta!Ma bucur ca ti-ai facut timp sa ajungi si sa ne prezinti si noua.
    O zi frumoasa…ca tot vine primavara!

  2. Teuz, ce bluza frumoasa ai! <3 <3 <3
    Rochiile alea printesa imi fac cu ochiul si chiar daca n-as avea unde sa le port, parca mi-ar placea sa am una in garderoba. 😀

    • Multumesc, multumesc! Sper sa se mai topeasca din mormanele de zapada gri, ca sa pot face niste poze macar acceptabile. Mi-a parut rau ca lumina nu era cine stie ce si nu am putut eu sa fac poze la ce mi s-a parut interesant. Poate cand merg data viitoare va arat mai bine rochiile de printesa si nu numai. Damn! Acum imi pare rau ca eu nu fac clipuri :)))

  3. Am citit cu sufletul la gură, iar când am ajuns şi la fotografia cu rochiile… mmm… priceless moment! 😀 La fel de priceless ca atunci când mi-a apărut în feed-ul FB-ului poza cu tine şi Antonia Negrău. O am de mult în lista de facebook şi e o dulceaţă de fată pe care cariera n-a schimbat-o. Îmi plac oamenii ca ea. Ca tine, aşa. ^_^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *