Iarna e ca vara în apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri Napapijri // Palton Mango // Guler din blană H&M // Pulover din cașmir Avenue Foch // Jeanși Mango // Colier Accessorize // Geantă Zara // Mănuși Brise

Daaaaaa! În mod evident, titlul este unul exagerat, dar exprimă cât de bine mă simt în apreschiuri. Rewind până vineri, când zici că eram edilii capitalei, adică luată prin surpindere de iarna care se manifesta din plin în luna ianuarie 😆 . Măcar eu am o scuză cât de cât pertinentă și anume că nu îmi place iarna și frigul, iar precum consecință nici nu îmi place să fac cumpărături pentru sezonul rece. Din motive neelucidate, creierul meu își imaginează că se va putea fofila prin iarnă și să aterizeze direct în plăcuta primăvară. Anul acesta am fost surprinsă de iarnă cu lipsa unor încălțări suficient de groase încât să facă față la mormanele de zăpadă pe care le traversez pe jos în fiecare zi. Așa cum spuneam în articolul cu 4 idei de ținute călduroase pentru iarnă, amânasem cumpărarea de încălțăminte din cauza ezitărilor de a avea o nouă pereche de UGG-uri distrusă de toate soluțiile împrăștiate pe stradă și de zloată. Plus că voiam ceva mai stylish, dar cel puțin la fel de călduros. Acoperită de zăpadă din toate direcțiile, am fost foarte sprintenă în găsirea unei rezolvări sub forma unor apreschiuri. Vreau să vă spun că încă sunt surprinsă de cât de admirate sunt, inclusiv de mai mulți bărbați care detestă UGG-urile. Trecând peste ce cred alții, mie îmi plac și am tropăit fericită le-am folosit cu plăcere tot weekendul trecut.

Apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri

Apreschiuri

Voi ce încălțăminte călduroasă folosiți iarna? Apreschiuri, UGG-uri sau altceva?

26 thoughts on “Iarna e ca vara în apreschiuri

  1. Ce-mi place mie combinatia asta gen : Shades of Grey. Cizmele astea moon boots sunt foarte faine, dar cred ca tine enorm de conformatie. Tu ai picioare foarte faine, mie insa cred ca mi le-ar scurta.
    Eu raman la clasicii Dockers imblaniti. Imbin utilul cu placutul.

    • De indata ce am citit imblanit, mi-au sclipit ochii :)) Cat timp pentru tine sunt o solutie buna, atunci e minunat. Eu nu mai stiu ce sa inventez ca sa fie potrivit cu zloata din Bucuresti.

    • Probabil ca la voi merge mai eficient deszapezirea, ca in Bucuresti e mai intai o enorma zapada, urmata rapid de o mare zloata. Si zloata tine…si UGG-urile mele nu au reusit sa faca fata cu bine la atat de multa umezeala :(

  2. Imi plac mult incaltarile tale. sunt foarte frumoase si le+ai asortat tare bine. Ce mai, esti minunata din cap pana+n picioare, dar deja stii asta :)

  3. nu pot sa spun decat ca…esti incredibil de faina!!!! daca as fi barbat, te-as lua de nevasta imediat, Sagetatoarea mea draga!

  4. Un pret ceva pentru ele? Ca sunt tare curioasa 😀 . Si am cercetat toate comentariile, dar vad ca nimeni n-a intrebat. Sunt chiar super frumoase! Cred ca si mie imi plac mai mult decat UGG-urile. Au aspectul acela de bocanci de placa de snowboard, kinda badass, cred ca d’asta imi plac ^_^

  5. Imi place mult ce vad la tine in picioare!
    Si eu tot prietena cu bocancii din liceu. Cel mai des iau din cei de munte, i-am testat la mers cu orele prin zapada si zloata si au rezistat.

  6. Super faine incalatarile tale, am si eu nevoie zilele astea de asa ceva, a nins destul de mult si este foarte frig, daca spui ca tin si la umezeala cu atat mai bine!Iarna port cizme de toate felurile si pe vremea asta , cu zapada tocata mai mult cizme – bocanci , adica ceva cu talpa destul de groasa, desi nu prea ies din masina…
    Foarte bine iti sta in gri , ai un sarm aparte!
    Zi calduroasa!

    • Hai ca am inceput sa imi pot croseta iar gandurile si sa pot raspunde coerent la comentarii :))) Ti le recomand avand in vedere zona unde stai, mai ales ca nici nu aluneci cu ele (au talpa configurata excelent). O seara minunata iti doresc!

  7. Avand in vedere ca azi sunt -27 grade la noi :( , suna foarte bine incaltarile tale, desi recunosc ca nu am auzit pana acum denumirea aceasta de cizme. Nu port genul acesta de incaltaminte(de UGG-uri sunt de-a dreptul oripilata), in general nu sunt friguroasa la picioare si prefer botinele(cu toc). Acum, nici nu circul foarte mult pe jos, cred ca daca ar fi sa o fac mi-ar prinde mai mult decat bine aceste apreschiuri(care, la tine in picioare, nici nu arata rau deloc). Cred ca te simti minunat cu ele, dupa zambetul larg de pe fata ta :)
    Iti doresc o zi frumoasa(calduroasa?)!

    • Oh my Gooooooood! Am ramas socata de temperatura mentionata de tine!!! Ma simt excelent in ele pentru ca imi este cald si nici urma de umezeala, lucruri la care ma expun din plin la cat merg pe jos. O zi calduroasa si tie, chit ca e de la centrala! 😀 Te imbratisez (foarte calduros), draga mea!

  8. Eu port bocanci cel mai des iarna. Imi plac cel mai mult, chiar daca sunt putin mai grei. Am facut o pasiune pentru ei prin liceu si de atunci, de cate ori cauta incaltaminte pentru iarna, fac eu ce fac si tot la ei ajung.

    • Sa stii ca am cautat o pereche de bocanci faini, dar nu am gasit nimic care sa fie suficient de protectiv fata de umezeala. Dupa ce ma perind prin toate baltile timp de 40 de minute, cam toate incaltarile cedeaza “psihic”.
      P.S. sunt surprinsa cat de constanta esti in alegerea bocancilor 😀

  9. Omfg Omfg cat de cuuutteeee suuunt ??? Ce mă fac eu ca vin acușica în țară și o sa îngheț de frig cu “ghetele” mele:))))) As sari de pe acum în apreschiurile tale :d

  10. Nici nu stiam de aceasta denumire de incaltari :))
    Eu port UGG-uri….nude, imblanite si impermeabile. Calduroase, usor de incaltat si extrem de comode! 😀
    Imi place tinuta ta, imi place gri! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *