Cu mânecile suflecate după weenkend

mânecile suflecate

Cardigan Zara // Bluză Zara // Jeansi Red Herring // Ghete Donna Più // Plic Moon by Dana Rogoz // Ceas Asos

Îmi aduc aminte – fără nici cea mai vagă urmă de nostalgie – de vremurile când aproape orice bluză care mi se potrivea precum mărime, nu avea mânecile suficient de lungi. Soluțiile practice erau puține și anume fie o cumpăram cu o mărime mai mare și mă rugam de sisters să mi le ajusteze, fie o purtam cu mânecile suflecate. Spre fericirea mea, s-au modificat tiparele și mărimile și acum, întâmpin astfel de probleme mult mai rar. De asemenea, mânecile suflecate au devenit, sau mai bine zis revenit precum truc stilistic. Norocul meu că sunt bine antrenată la manevrat mâneci! 😆 Din tot ceea ce presupune acest truc, cel mai interesant mi se pare când este folosit în stratificarea hainelor. Astfel, mânecile suflecate ale pieselor vestimentare de deasupra lasă la vedere mânecile celor de dedesubt. Din hainele de dedesubt, se poate vedea mâneca pâna la jumătatea antebrațului sau până la cot, sau doar manșeta. Ce mâneci se pot sufleca? Exceptând răspunsul evident de la cămăși, pentru discuția de acum, este vorba de cele de la cardigane, pulovere, trenciuri, hanorace, geci (chiar și de piele) sau paltoane. Important este ca aspectul obținut să fie mai degrabă de pasionată de modă și mai deloc de concurentă la o competiție de ridicat greutăți. Încă un amănunt: atenție ca cele două piese vestimentare să fie în culori diferite sau în nuanțe diferite ale aceleiași culori, astfel încât să se complimenteze reciproc.

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

mânecile suflecate

Eu mă declar liniștită că outfitul meu a primit aprobarea invitatului inopinat la sesiunea de poze. Am avut public exigent, ce pot să zic 😉 . Voi folosiți trucul stilistic cu mânecile suflecate? Ce alte trucuri utilizați pentru a face mai interesante suprapunerile?

9 thoughts on “Cu mânecile suflecate după weenkend

  1. si eu combin ploverele scurte cu maieurile lungi, Asta imi place asa mult incat o sa mai imi fac un plover, ca asa pot purta maieuri/tricouri ce le am de peste vara si imi convin (ba chiar am vreo 2 patate in fata, asa le pot purta ca imi sunt dragi, ploverul acopera petele 😀 ) .
    Mai purtam iarna trecuta tricourile cu maneci lungi cu veste cu maneci scurte. Imi convine la munca ca am mainile libere.

  2. Iti vine foarte bine outfitul acesta, esti foarte frumoasa! Imi plac la nebunie blugii tai, iti vin perfect, mi-ar placea si mie unii exact in aceasta culoare. Iti doresc o saptamana cat mai frumoasa si luminoasa!

  3. Ei, chiar azi am probat (si cumparat) doua piese pe care sa le suprapun. Un fel de maieu negru lung + un pulover pana in talie (o harmalaie de alb, bleu si bleumarin). Chestia e ca le-am probat impreuna tocmai in ideea de a vedea daca se potrivesc. Imi place ca se vede negrul maieului in partea de jos, dar si la gat, puloverul de deasupra fiind mai decoltat. Stiu ca trebuia sa optez mai degraba pentru o maleta, insa nu suport chestiile pe gat (am senzatia ca ma sufoc de la ele).

    P.S.: imi place extrem de mult camasa/bluza din outfitul acesta <3 mi-e dor de ZARA ^^

    • Ioanaaaaaa, stii ca pana acum fix din acelasi motiv nu am scris despre malete. Ma ia cu fiori pe sira spinarii doar cand le vad :))) Inca sper sa treaca trendul, dar nu prea functioneaza 😛 Sa le porti sanatoasa si fericita! Hai ca ai Zara in apropiere (3 magazine in Stockholm) si in weekend poti sa dai o fuga. Pup u! :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *