Vara prefer dungile colorate

Dungi 1

Top Zara // Fusta Massimo Dutti // Sandale Aldo // Plic Moon by Dana Rogoz // Ceas DKNY // Bratara Oxette

Periodic observ printre titlurile revistelor glossy ca dungile se afla printre tendintele principale ale sezonului respectiv. Oh well, si sezonul acesta, si cel anterior, si acum un an, doi, trei, zece si in anii 1910. Dungile fac parte din categoria imprimeurilor clasice si probabil ca fiecare dintre noi are (cel putin) un tricou cu dungi bretone asezat la loc de cinste in dulap. Totusi, remarc ca exista o preocupare constanta pentru a cauta noi vibratii pentru acest imprimeu, astfel incat sa i se aduca note de prospetime.

Imi plac dungile, mai ales pentru functionalitatea lor de a crea iluzii optice. Pe cele orizontale le folosesc in special pentru partea de sus a corpului, acolo unde vreau sa adaug putin volum, pe cele verticale pentru zona inferioara, pentru a o slabi.  Sa nu ma intrebati la ce sunt utile dungile de pe sandale, ca m-ati blocat. Ba stiu ce rol au: decorativ! 😀 Garderoba mea contine haine in combinatiile uzuale de culori: alb si negru si alb si bleumarin. Cred ca mi-au sclipit ochii atunci cand am vazut acest top cu dungi colorate. Mi-a suras norocul si am reusit sa identific, intr-un morman de haine, singurul top marimea S existent in tot magazinul si l-am cumparat la reduceri. Odata cu purtarea topului, dar si a sandalelor, mi-am dat seama ca vara aceasta m-am indragostit de dungile colorate.

Dungile colorate

Dungile colorate

Dungile colorate

Dungile colorate

Dungile colorate

Dungile colorate

Dungi 8

Voi purtati haine cu dungi multicolore sau le preferati pe cele cu dungi in doua culori?

P.S. Va las si un link catre un articol despre istoria si semnificatia dungilor bretone, care este plin de informatii interesante.

P.P.S. Daca vi se pare ca parul meu arata ciudat in pozele de azi, este foarte adevarat. Mi-am adus aminte de ce nu imi las parul sa se usuce natural: capata valente de pamatuf.

22 thoughts on “Vara prefer dungile colorate

  1. Ceasul si sandalele sunt preferatele mele de aici 😀
    Am si eu o bluza cu dungi, b&w, si am purtat-o cativa ani. Cred ca la un moment dat am ascuns-o prin sifonier ca sa n-o mai vad des si sa ma imbrac cu ea mai tot timpul :)). Cred ca o voi cauta sa vad ce mai face si daca mi-a dus dorul :D.

    • Pentru postarea asta am ales sa scriu despre dungile de pe top, dar vreau sa iti spun ca sunt absolut topita dupa fiecare componenta outfitului. Este un combo de preferate :)

    • Multumesc, Alina! :* Au o multime de modele frumoase cei de la Aldo si vezi ca au si siteul activ, asa ca poti studia inainte sa te gasesti in wonderland.

  2. Eu nu vad nimic in neregula la parul tau. Din contra, mereu il admir peste ca este des. Despre dungi, eu le port rar si atunci cand o fac aleg mai mult dungile alb negru. Normal ca mizez pe cele verticale pentru ca numai de volum nu am nevoie.

  3. Am și eu două piese vestimentare, ambele în dungi cu alb și negru. O fustă mulată până la genunchi și o rochie, tot mulată până la jumătatea coapsei. Le ador, sunt ușor de asortat, scot în evidență formele!:)))
    P.S. Your hair look just fine!!
    Frumoasă ca de obicei! Pupici!

    • You’re far too kind! :* Imi plac mult hainele cu dungi alb cu negru, dar am inceput sa le evit, dupa ce curatatoria mi-a ruinat o rochie si au migrat culorile.

  4. Pe la vreo 11-12 ani mama mi-a cumparat material si mi-a facut la o vecina cateva rochite printre care si una in dungi colorate, fara maneci, exact ca topul tau. Doar cu una am mai ramas si nu e aceasta. Dungile imi plac in toate felurile insa nu toate mi se potrivesc sau sa spunem ca trebuie sa le combin pe unele cu o atentie mai sporita, un machiaj care sa ma invie din cauza culorilor care m-ar face mai palida.
    pup

    • Te pup, Mihaela si sa stii ca sper sa gasesti acea poza despre care discutam pe Facebook. Iti multumesc ca mi-ai povestit despre rochiile tale cu dungi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *